Download Tessa-Dare-Un-dans-cu-un-duce-ganansi2015.pdf PDF

TitleTessa-Dare-Un-dans-cu-un-duce-ganansi2015.pdf
File Size1.2 MB
Total Pages258
Document Text Contents
Page 129

Şi aşteptă.Trecură câteva minute şi el tot nu se vedea.Oare intrase pe altă uşă?
Poate prin bucătărie...După drumul acesta lung,sigur era înfometat.
Merse spre partea din spate a casei şi pătrunse într-o galerie îngustă care lega
clădirea principală de aripa servitorilor.Era pardosită cu marmură,iar pereţii erau
plini de ferestre,astfel că aici era destul de frig pe timpul nopţii.Amelia îşi
strânse hainele în jurul ei şi grăbi pasul.Îşi zise că ar fi putut merge pur şi simplu
în camera ci şi să-1 aştepte acolo pe Spencer.Dar asta ar fi însemnat că avea de
ales doar între camera ei sau a lui,iar ca voia să se întâlnească cu el pe un
teritoriu neutru.Voia ca situaţia să fie calmă şi potolită.Cât mai lipsită de emoţii
posibil.Primul pas:un mesaj neutru,transmis cu calm.„Excelenţă,îţi mulţumesc
pentru răbdarea de care ai dat dovadă.Acum sunt pregătită să consumăm
căsătoria.” Pasul al doilea: să stea întinsă şi să se gândească la Briarbank.
De dincolo de ferestrele întunecate ale galeriei îi atrase atenţia sclipirea unei
făclii.Se opri brusc şi se întoarse spre lumină,apoi merse până la fereastră,îşi
făcu mâna streaşină la ochi şi se uită afară.La capătul unei alei acoperite cu
pietriş,pe marginea căreia se aflau câteva făclii,se afla o clădire cu acoperiş în
pantă,separată de restul casei.Lumina aurie care se răspândea dintr-acolo o ajută
să distingă o uşă mare şi pătrată şi siluete în mişcare.Erau probabil casa
trăsurilor şi grajdurile.Poate că Spencer dusese el însuşi calul.Ochii ei încă se
chinuiau să vadă ceva prin întunericul nopţii.Amelia făcu doi paşi într-o parte.
Descoperi că pe peretele cel mai îndepărtat al galeriei,una dintre ferestrele înalte
era de fapt o uşă.Încă mai avea setul de chei la talie şi le încercă pe fiecare până
una dintre ele reuşi să deschidă încuietoarea.Uşa se urni cu un scârţâit,şi Amelia
păşi afară.Nu înaintă pe alee,ci traversă direct pe peluza verde,pentru că nu voia
să atragă atenţia asupra ei.Iarba era umedă de roua nopţii şi mai trebuia tunsă.
Firele reci de iarbă ii mângâiau gleznele goale şi o gâdilau.Moliile zburau din
calea ei.Grajdurde o atrăgeau ca un magnet.Voia să vadă locul care beneficia de
atâta atenţie şi grijă din partea lui Spencer.Categoric,era cel mai mare grajd pe
care îl văzuse vreodată.După cum apărea şi după cum era construit,arăta chiar
mai bine decât majoritatea caselor pe care le văzuse.
Câţiva grăjdari se aflau la intrare,vorbind între ei.Nu o observară când ocoli
intrarea principală şi se cufundă în conul de umbră din partea laterală a clădirii.
Grajdurile aveau întotdeauna mai multe intrări.Nu dură mult şi ajunse in faţa
unei uşi normale.Se aplecă şi pătrunse intr-o cameră slab luminată,dar extrem de
bine pusă la punct,în care erau păstrate şeile,hăţurile şi celelalte echipamente de
călărie.Mirosurile de piele şi cal curat se amestecau în aer cu praful de fân.
Amelia îşi duse palmele la gură şi strănută.

Page 130

Rămase complet nemişcată în liniştea care urmă-se aştepta s-o fi auzit cineva şi
să vină să verifice.Dar asta nu se întâmplă.Totuşi,auzi o voce răsunând dinspre
podul grajdului-un murmur pătrunzător şi liniştitor,foarte asemănător cu sunetul
unui pârâu,care venea de undeva din apropiere.
Înaintă prin cameră şi ieşi pe un coridor larg,de-o parte şi de alta căruia se aflau
boxele cailor.Avu grijă să meargă cu paşi uşori.Un cal liniştit fornăi uşor în timp
ce ea păşea spre glasul hipnotizant şi lumina pâlpâitoare,aflată în celălalt capăt
al grajdului.Se opri la marginea ultimei boxe,la o distanţă sigură de cercul auriu
de lumină pe care îl împrăştia o lampă de trăsură agăţată de o bârnă.Amelia îşi
întinse cu grijă gâtul în jurul stâlpului.Aceasta era o zonă mai mare,deschisă,în
care se îngrijeau caii.Iar în mijloc se afla Spencer,ţesălând o iapă de culoare
neagră.Amelia îi studie în tăcere,înfigându-şi degetele în stâlpul de lemn pentru
a-şi menţine echilibrul.Calul nu mai avea şaua şi nici căpăstrul,ci era ţinut pe loc
numai cu o funie legată de un inel.Spencer purta o cămaşă descheiată la gât,
cizme înalte până la genunchi şi pantaloni strâmţi de piele.Atât el,cât şi
animalul,erau transpiraţi.Picăturile de sudoare sclipeau pe coastele calului,la fel
cum se amestecau şi prin buclele întunecate ale lui Spencer,la ceafă.Şi cusăturile
de pe partea interioară a pantalonilor erau întunecate de transpiraţie.Imaginea
aceasta o făcea să aibă reacţii stranii,în locuri la fel de ciudate.Calul respira
audibil,iar Spencer freca greabănul iepei înainte şi înapoi cu un prosop,ştergând
praful de pe piele într-un ritm lin şi sigur pe sine.Şi,în timp ce muncea,
vorbea.De fapt,murmura.Amelia de-abia putea înţelege cuvintele,dar erau rostite
cu blândeţe.Şi afecţiune.
-Încetişor acum,zise el venind în faţa calului şi ştergând cu grijă nasul şi urechile
animalului cu colţul prosopului.Stai doar o clipă,scumpa mea.Calul fornăi şi
Spencer râse.Era un sunet sincer şi natural care răsună în tot corpul Ameliei.
Continuă să vorbească pe acelaşi ton în timp ce agăţă prosopul pe un cârlig şi se
aplecă să verifice fiecare potcoavă a calului.De fiecare dată când îi ceru calului
să ridice un picior,o făcu cu multă răbdare în glas,aşa cum Amelia nu îl auzise
niciodată vorbind cu vreun om,folosind cuvinte precum„Aceasta,dacă eşti
drăguţă” şi „Mulţumesc,draga mea”.
Simţea că o doare inima.Vedea o latură complet nouă a personalităţii sale-o
faţetă blândă,grijulie,plină de consideraţie,pe care nu ar fi ghicit niciodată că o
avea.Crescuse alături de cinci fraţi şi putea înţelege paradoxul acesta la bărbaţi.
Le era mai uşor să-şi exprime sentimentele faţă de animale.Laurent fusese piatra
ei de rezistenţă la înmormântările părinţilor lor,dar atunci când câinele ciobănesc
pe care îl avusese din copilărie murise,în cele din urmă,la paisprezece ani,

Similer Documents