Download Tema 11 Managementul Riscului Valutar PDF

TitleTema 11 Managementul Riscului Valutar
File Size153.1 KB
Total Pages13
Table of Contents
                            O anumită poziţie valutară poate deveni favorabilă sau defavorabilă pentru bancă în funcţie de evoluţia cursului valutar. Această relaţie este prezentată în tabelul de mai jos:
                        
Document Text Contents
Page 1

TEMA 11. MANAGEMENTUL RISCULUI VALUTAR

11.1. Conceptul şi identificarea riscului valutar

Riscul valutar se defineste ca probabilitatea de a inregistra pierderi in urma variatiei cursului de

schimb.

El exista atât timp cat banca realizeaza operatiuni in monede starine. Pierderile pot fi inregistrate

datorita indexarii unor valori dupa un anumit curs valutar sau datorita modificarii valorii activelor si

pasivelor externe in urma modificarii cursului valutar. Riscul valutar cuprinde atat operatiunile desfasurate

de banca pentru clientuii sai cat si propriile operatiuni. El este cu atat mai mare cu cat ponderea activelor si

pasivelore externe in bilant este mai mare.

În activitatea financiar-monetară internaţională a băncilor problema pronosticării, determinării,

gestiunii precum şi asigurării riscurilor este cauzată de natura şi consecinţele si stemului ratelor fluctuante,

adică de riscul valutar.

Prin risc valutar se subînţelege probabilitatea unui câştig sau unei pierderi în urma modificării

dimensiunilor valorice ale etaloanelor monetare sub influenţa factorilor economici, monetari, financiari,

sociali şi politici.

Riscul valutar se poate defini ca fiind probabilitatea ca o variaţie (adversă) a cursului valutar pe

piaţă să duca la diminuarea profitului net bancar. El este semnificativ la băncile implicate în operaţii

valutare pe cont propriu sau în numele clienţilor. În Republica Moldova el este semnificativ pentru toate

băncile deoarece majoritatea au licenţă pentru astfel de operaţii pe care le oferă clienţilor şi pe care le

folosesc şi ca o modalitate de protejare a capitalului şi activelor în condiţii de inflaţie.

Riscul valutar exprimă probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţă să influenţeze negativ

marja dobânzii bancare. La originea acestui risc se află operaţiile bancare în valută: pasivele şi activele

externe. Aceste elemente sunt integrate în bilanţul societăţii bancare prin conversie în moneda naţională la

cursul zilei; variaţia acestui curs poate antrena pierderi sau câştiguri, independente de eforturile băncii sau

de calitatea managementului său.

Ca şi în cazul celorlalte forme ale riscului de piaţă şi pentru riscul valutar expunerea potenţială la

risc depinde de mărimea diferenţei dintre activele şi pasivele dintr-o anumită grupă.

În funcţie de factorii care îl determină, riscul valutar prezintă următoarele componente:

1. riscul de translatare;

2. riscul de tranzactie;

3. riscul economic.

Riscul de translatare (expunerea de translaţie) – apare in cazul bancilor cu activitate

internationala, care au deschise subunitati pe teritoriul altor state. Periodic are loc o consolidare a

bilantului si rezultatelor la nivelul centralei bancii, care trebuie sa cuprinda si situatiile subunitatilor din

1

Page 2

strainatate. Consolidarea se face in moneda tarii unde este situata centrala si asta presupune o conversie a

valorilor externe exprimate in alte monede

Expunerea de translaţie apare în cazul băncilor cu activitate internaţională: societăţile afiliate

trebuie să raporteze date şi să-şi consolideze rezultatele financiare în moneda ţării de referinţă, a societăţii

mamă. Conversia se poate face la cursul zilei sau la cursul mediu pentru perioada de raportare. Este un risc

ce poate fi acoperit prin hedging.

Riscul valutar de translare e legat de probabilitatea de câştig sau pierdere atunci când activele,

pasivele şi profitul unei filiale sunt „translate” din valuta în care se ţin evidenţele filialei, în moneda

naţională a companiei mamă. Asemenea pierderi sunt „reale” în măsură în care ele influenţează profitul şi

pierderile generale ale companiei mamă şi impozitul pe venit. Dintr-un alt punct de vedere aceste pierderi

„nu sunt reale” deoarece provin dintr-o anumită convenţie contabilă. Pentru o analiză pertinentă trebuie să

se cunoască regulile curente ale autorităţilor fiscale, precum şi gradul de libertate pe care-l permite

legislaţiile din ţara filialei şi ţara companiei-mamă.

Un fenomen similar îl înregistrează şi economiile naţionale, în ansamblul lor, pentru sumele de bani

pe care le păstrează sub formă de rezerve valutare sau lichiditate internaţională. Scăderea de curs valutar

determină aşa numita pierdere contabilă, vizibilă în cazul schimbului valutei din rezervă cu alte monede.

Urmările riscului valutar de translare sunt pierderi sau câştiguri ce pot fi compensate de pierderile

sau câştigurile din bilanţ care nu întotdeauna reflectă valoarea lor economică reală. Din aceasta cauză

specialiştii recomandă agenţilor economici să ignore riscul valutar de translare şi să-şi concentreze atenţia

la gestiunea riscului valutar economic.

riscul de tranzactie – apare atunci cand banca desfasoara operatiuni intr-o deviza care isi modifica

cursul. Acest curs creste odata cu volumul operatiunilor in devize si cu instabilitatea valutara. Intotdeauna,

intr-o operatiune supusa riscului de tranzactie daca unul dintre parteneri a inregistrat o pierdere celalalt a

inregistrat un castig.

Expunerea tranzacţională rezultă din aceea că o serie de operaţii se desfăşoară în valută iar cursul

poate fluctua, influenţând astfel marja în ţara de referinţă. Poate deveni semnificativă pe termen scurt (sub

un an) dar poate fi minimizată prin hedging.

Acest tip de risc e legat de incertitudinea valorii tranzacţiei în monedă naţională în viitor şi apare ori

de câte ori o companie se angajează într-o tranzacţie de vânzare sau de cumpărare operată în valută.

Din cauza riscului valutar de tranzacţie agentul economic poate avea modificări în fluxurile sale de

venituri ceea ce poate avea ca urmare modificarea valorii firmei şi scăderea capacităţii ei de plată. Riscul

valutar de tranzacţie e cu atât mai mare cu cât instabilitatea monetară dintr-o ţară este mai mare. În urma lui

întotdeauna un partener câştigă iar celălalt pierde.

riscul economic – vizeaza modificarea valorii bancii in urma variatiei cursurilor valutare. Spre

deosebire de riscul de tranzactie, acesta se reflecta pe termen lung in toata activitatea bancii si nu numai in

rezultatul unei operatiuni.

2

Page 6

intervale. De exemplu, pentru calculul volatilităţii de 1 zi e de dorit de utilizat un extras a modificărilor

zilnice de cel puţin trei luni.

Acest model este valoros inclusiv din cauza simplităţii sale de calcul şi utilizare. Pentru a calcula

posibila deviere a preţului de la mărimea medie aşteptată cu o probabilitate determinată, este destul de

înmulţit volatilitatea cu coeficientul determinat de calităţile distribuţiei normale. Astfel pentru a calcula

modificarea marginală cu probabilitatea 95% (standardul RiskMetrics) volatilitatea se înmulţeşte cu 1.65,

cu probabilitatea 99% (cerinţele BIS) cu coeficientul 2.33.

Neajunsurile acestei metode de calcul a volatilităţii sunt:

• Necorespunderea distribuţiei normale cu distribuţia reală a modificării preţurilor. Mişcările

preţurilor aliatoare reale nu se abat de la zero într-o măsură cum aceasta este prezentat de

model, însă fac uneori unele salturi bruşte care generează riscuri deosebit de mari.

• Calcularea caracteristicilor volatilităţii conform unui masiv istoric mare duce la „întârzierea”

rezultatelor. Pe de altă parte, în cazul calculării regulare (zilnice) a volatilităţii, cu una şi aceeaşi

lungime a extrasului, ieşirea din extras a salturilor bruşte, care au avut loc în trecut, v-a duce la

modificarea nemotivată a volatilităţii curente.

Volatilitatea exponenţială. Reprezintă o analogie a volatilităţii simple, ea deasemenea reflectă

mişcările aliatoare a preţului ca o distribuţie normală. Particularităţile acestei volatilităţi sunt determinate

de faptul că la calcularea devierii standarde extrasele istorice respective se includ cu coeficienţi de pondere,

care cresc proporţional cu apropierea faţă de momentul de calcul. Pentru calcularea volatilităţii

exponenţiale se utilizează următoarea formulă inductivă:

ii εσ = ⇒ 12)1( −−+= iii ελλεσ (4.2.3)

unde:

iε – modificarea aliatoare a preţului pe interval;

λ – coeficientul ponderii.

Volatilitatea exponenţială utilizată în practică se interpretează analogic celei simple, însă ea în mai

mare măsură reflectă modificările recente şi nu este supusă modificării bruşte datorită ieşirii din extras a

modificărilor respective care au fost demult uitate.

Cele mai simple presupuneri referitoare la volatilitate reiese din faptul că modificările aliatoare a

preţurilor pe fiecare interval de timp nu depind una de alta. Mişcările aliatorii reale deobicei nu corespund

unei astfel ipoteze. Pentru volatilitate este caracteristică aşa numita „clasteritate”, adică perioade când

valorile absolute a volatilităţii sunt mai mari sau mai mici succesiv.

De exemplu, examinând dinamica oricărui curs valutar pe o perioadă de câţiva ani, observăm că

sunt perioade când oscilaţiile cursului erau nesemnificative şi perioade când reacţionând la careva

evenimente el înregistra oscilaţii semnificative, adică salturile reprezentau o serie descrescătoare din două

sau mai multe mişcări consecutive.

6

Page 12

Acoperirea riscului valutar se foloseşte pe scară mai largă. Deşi implică şi ea cheltuieli

tranzacţionale mari, gestiunea prin acoperirea presupune asumarea unor riscuri rezonabile, anticipate şi

acoperirea lor prin folosirea instrumentelor derivate (hedging).

Incertitudinea care caracterizează starea funcţionării sistemului ratelor de schimb fluctuante, prin

prisma încasărilor pe care acestea le aduc, influenţează în mod firesc asupra deciziei de a investi sau nu

într-o monedă sau alta.

Pentru diminuarea riscului valutar şi deci al pierderilor ce ar putea să apară se pune problema

asigurării, ce are drept scop o „completare” sau o „corectare” a beneficiilor care ar apare în anumite stări de

modificare a dimensiunilor valorice a etaloanelor monetare. Sumele suplimentare ce se obţin prin acoperire

implică achitarea unor taxe sau prime pentru asigurare. Ştiind, deci, că există situaţii sau stări de

funcţionare care să conducă la pierderi şi că trebuie să recurgem la asigurări din cauza incertitudinii unor

astfel de situaţii problema care se pune este de a decide dacă se ia sau nu o asigurare şi care anume dintre

asigurări atunci când există mai multe variante posibile.

Natura riscului valutar e foarte complicată. Sensibilitatea lui la modificările dimensiunilor valorice

ale etaloanelor monetare depinde de o multitudine de factori. Din cauza imposibilităţii cunoaşterii tuturor

cauzelor apariţiei acestui tip de risc şi profunzimii lui e foarte problematic de ales o strategie de asigurare.

Metodele de asigurare necorespunzătoare pot numai mări nivelul riscului, de aceea alegerea hedging-ului

riscului valutar nu poate fi nici precisă, nici identic efectivă.

Metoda de asigurare aleasă va depinde mai întâi de toate de cheltuielile efectuate pentru realizarea

ei şi de mărimea capitalului agentului economic ce se supune acestui risc şi nu, în ultimul rând, de termenul

utilizării ei.

Din această cauză se disting mai multe tipuri de hedging. În funcţie de tehnica realizării, se disting:

1. hedging pe termen scurt (vânzarea contractelor futures, options);

2. hedging pe termen lung (acţionarea contractelor futures, options).

În funcţie de obiective, există câteva tipuri de hedging:

1. hedging pur este utilizat pentru evitarea riscurilor de preţ, dar în prezent practic nu se mai

foloseşte;

2. hedging cu elemente de arbitraj are scopul de a realiza beneficii pe seama unei eventuale

modificări favorabile a preţurilor.

Totodată în determinarea strategiei de acoperire e foarte important de a obţine valori concrete în

privinţa viitoarelor schimbări de pe piaţa valutară. Este de remarcat că pentru a efectua o operaţiune de

acoperire este necesar de determinat gradul de interdependenţă dintre pieţele financiare, adică schimbările

de pe piaţa valutară să nu influenţeze prea mult piaţa pe care s-a efectuat acoperirea, astfel ca în final să

avem un rezultat favorabil.

Există două criterii fundamentale ce trebuie luate în consideraţie la adoptarea strategiei de

acoperire: în primul rând, perspectivele pieţei în ceea ce priveşte viitoarele modificări ale cursului valutar,

12

Page 13

şi, în al doilea rând, conţinutul economic al acoperirii.

În practica financiară internaţională pentru acoperirea riscului valutar se folosesc un şir de

operaţiuni care au avantajele şi dezavantajele sale printre care: forward, futures, options, swap ş.a.

Gestiunea riscului valutar presupune un efort ce vizeaza reducerea la minim a pierderilor si

cheltuielilor datorate variatiei cursului valutar. Aceasta se poate realiza pe doua planuri:

1. prin reglementari de limitare a riscului valutar

2. prin politica bancii cu privire la operatiunile in valuta

1. reglementari de limitare a riscului valutar – prin functia sa de centru al politicii valutare,

banca de emisune a creat un cadru legal privind desfasurarea operatiunilor in valuta. Acesta stabileste

reguli privind convertibilitatea monedei nationale, stabilirea cursului valutar, repatrierea valutei incasata

obtinuta in activitati de comert exterior, accesul populatiei la valuta si norme prudentiale de reducere a

riscului valutar. In acest ultim sens, bancile trebuie sa foloseasca un sistem de evidenta care sa permita

inregistrarea imediata a operatiunilor in valuta si calculul pozitiilor valutare individuale si pozitiei globale.

Pozitiile astfel determinate reflecta expunerea bancii la riscul valutar si trebuie sa se incadreze in limitele

maxime stabilite de autoritatile monetare. In Romania pozitia valutara globala determinata in fiecare zi nu

poate depasii 10 % din fondurile proprii ale bancii. Pentru exercitarea controlului in acest domeniu, bancile

trebuie sa faca raportari saptamanale catre autoritatile monetare.

2. politica bancii de control al riscului valutar – aceasta vizeaza o serie de norme interne ale

bancii si actiuni indreptate catre evitarea sau diminuarea pierderilor valutare. Aceasta politica imbraca doua

forme: neutralizarea pozitiei valutare si acoperirea riscului valutar.

Neutralizarea pozitiei valutare sau imunizarea bancii la riscul valutar se realizeaza prin ajustarea

periodica a pozitiilor valutare lungi sau scurte. Gestionarea pozitiei valutare se face pentru fiecare

moneda in parte, dar si pentru elemenete de bilant, active si pasive pe termen scurt si termen lung. O

limitare a riscului prin neutralizarea pozitiei valutare implica costuri de gestiune relativ ridicate si

ingradeste libertatea bancii de a specula anumite pozitii deja existente, atunci cand evolutia cursului

incurajeaza astfel de operatiuni.

Acoperirea riscului valitar – reprezinta o modalitate noua de gestionare a riscului valutar prin

utilizarea unor instrumente financiare noi. In prezent este foarte utilizata, datorita in special dezvoltarii

pietei financiare si produselor derivate tranzactionate pe aceste piete. Astfel, se pot schimba monedele

de referinta din operatiunile bancare sau se poate limita pierderea prin limitarea variatiei cursului de

schimb.

- Prin operatiunile de swap de devize cei doi participanti contracteaza simultan un credit si un

imprumut in doua devize diferite avand aceiasi valoare nominala. De multe ori swap-ul de devize se

combina cu un swap de dobanzi. O astfel de operatiunea presupune un schimb initial de capital,

schimburi de dobanzi si un schimb final de capital.

13

Similer Documents