Document Text Contents
Page 131
Fringiile fura apoi dezlegate si intreaga greutate a trupului atirna
numai in prinsoarea cuielor, pe linga care se prelingea singele sfint
al Domnului.
Asa statea atirnat intre cer si pamint, chinuit de dureri, ars de
friguri, cu fruntea insingerata de cununa de spini pe care i-o inde-
sasera pe cap fariseii iudei si slugile lui Pilat.
Atunci cind orice sentiment de mila parea sa se fi stins in sufletul
chinuitorilor, vitisoara plantei de care se miluise Isus, se ridica de la
pamint, se incolaci in jurul crucii, se urca pina la buzele Mintu-
itorului, pe care le racori cu frunzele sale verzi, se furisa printre spini
si-i racori fruntea, impletind deasupra spinilor o cununa ca de lauri.
Iar cind umbra noptii invalui Golgota si Isus inchise ochii cu cu-
vintele: „s-a implinit porunca scripturii“, floricica plantei credincioase
inchise si ea ochii, spre a nu mai vedea a doua zi nici lumina soare-
lui, nici rautatea oamenilor.
De atunci floarea rara nu sta inflorita decit o singura zi si o sin-
gura seara, iar faptura ei aminteste de chinurile Mintuitorului.
Cele trei increstaturi ale foilor, simbolizeaza cele trei cuie; cele
cinci stamine sunt ranile; firisoarele stropite cu rosu din potirul florii
amintesc cununa de spini; cele trei colturi ale frunzelor seamana cu
lancea; vrejul aminteste funia, iar numele plantei a ramas pina acu-
ma „floarea patimirii“.
LEGENDA FLORII-SOARELUI
Stefan-Voda avea o fata muta, dar frumoasa, de nu i-ai fi gasit
pereche in cuprinsul pamintului. Domnului nu-i mergea mincarea la
inima si odihna in oase, de amarit ce era. A intrebat el de lume, s-a
180
Legende populare rominesti
sfatuit cu vracii si cu toti carturarii timpului, dar n-a dat de leacul
muteniei.
La urma, asa intr-un amurgit de vara, vine la domn o baba, asa de
batrina, de-si gidila pieptul cu nasul, de incovoiata, si-l povatuieste
sa cheme pe Soare la masa si sa-l cinsteasca dupa toate rinduielile
cuvenite fetelor stralucite. Dupa ospat, cind toti ar fi in toane bune,
sa trimita fata si sa cerseasca o sarutare de la craiul zilei, ca numaidecit
odrasla lui draga are sa prinda la grai.
Voievodul, imbucurat, pune la cale mare pregatire.
Pe capul stapinitorului era insa un blestem. Cum se facu, ca Piaza-
Rea aude de gindurile domnului si, ca sa-i incurce dezlegarea, alear-
ga fuga in racorile intunecoase dinspre Luna-rasare si o gaseste pe
stapina noptii bocindu-se de necredinta Soarelui. Ea se vaieta ca n-are
parte de barbat, ca nu pricepe de ce fuge de dinsa si o lasa sa alerge
ca o dezmetica in urma si zicea tinguios:
— Mai bine ma facea maica-mea muritoare, ca tot as fi avut parte
de sot, dar nu zina, cu pletele invalvataiate de lumina si cu sufletul
Fringiile fura apoi dezlegate si intreaga greutate a trupului atirna
numai in prinsoarea cuielor, pe linga care se prelingea singele sfint
al Domnului.
Asa statea atirnat intre cer si pamint, chinuit de dureri, ars de
friguri, cu fruntea insingerata de cununa de spini pe care i-o inde-
sasera pe cap fariseii iudei si slugile lui Pilat.
Atunci cind orice sentiment de mila parea sa se fi stins in sufletul
chinuitorilor, vitisoara plantei de care se miluise Isus, se ridica de la
pamint, se incolaci in jurul crucii, se urca pina la buzele Mintu-
itorului, pe care le racori cu frunzele sale verzi, se furisa printre spini
si-i racori fruntea, impletind deasupra spinilor o cununa ca de lauri.
Iar cind umbra noptii invalui Golgota si Isus inchise ochii cu cu-
vintele: „s-a implinit porunca scripturii“, floricica plantei credincioase
inchise si ea ochii, spre a nu mai vedea a doua zi nici lumina soare-
lui, nici rautatea oamenilor.
De atunci floarea rara nu sta inflorita decit o singura zi si o sin-
gura seara, iar faptura ei aminteste de chinurile Mintuitorului.
Cele trei increstaturi ale foilor, simbolizeaza cele trei cuie; cele
cinci stamine sunt ranile; firisoarele stropite cu rosu din potirul florii
amintesc cununa de spini; cele trei colturi ale frunzelor seamana cu
lancea; vrejul aminteste funia, iar numele plantei a ramas pina acu-
ma „floarea patimirii“.
LEGENDA FLORII-SOARELUI
Stefan-Voda avea o fata muta, dar frumoasa, de nu i-ai fi gasit
pereche in cuprinsul pamintului. Domnului nu-i mergea mincarea la
inima si odihna in oase, de amarit ce era. A intrebat el de lume, s-a
180
Legende populare rominesti
sfatuit cu vracii si cu toti carturarii timpului, dar n-a dat de leacul
muteniei.
La urma, asa intr-un amurgit de vara, vine la domn o baba, asa de
batrina, de-si gidila pieptul cu nasul, de incovoiata, si-l povatuieste
sa cheme pe Soare la masa si sa-l cinsteasca dupa toate rinduielile
cuvenite fetelor stralucite. Dupa ospat, cind toti ar fi in toane bune,
sa trimita fata si sa cerseasca o sarutare de la craiul zilei, ca numaidecit
odrasla lui draga are sa prinda la grai.
Voievodul, imbucurat, pune la cale mare pregatire.
Pe capul stapinitorului era insa un blestem. Cum se facu, ca Piaza-
Rea aude de gindurile domnului si, ca sa-i incurce dezlegarea, alear-
ga fuga in racorile intunecoase dinspre Luna-rasare si o gaseste pe
stapina noptii bocindu-se de necredinta Soarelui. Ea se vaieta ca n-are
parte de barbat, ca nu pricepe de ce fuge de dinsa si o lasa sa alerge
ca o dezmetica in urma si zicea tinguios:
— Mai bine ma facea maica-mea muritoare, ca tot as fi avut parte
de sot, dar nu zina, cu pletele invalvataiate de lumina si cu sufletul
