Download Darurile Imperfectiunii Brene Brown PDF

TitleDarurile Imperfectiunii Brene Brown
File Size836.8 KB
Total Pages235
Document Text Contents
Page 1

Darurile
imperfecţiunii

Renunţă la cel care crezi că trebuie să fii şi
acceptă-te aşa cum eşti

Page 2

Dr. Brene Brown
Le dedic această carte lui Steve, Ellen şi Charlie. Vă iubesc din
toată inima

.Darurile
imperfecţiunii

Renunţă la cel care crezi că trebuie să fii şi
acceptă-te aşa cum eşti

Page 117

Recomandarea nr. 4

11
7

Pur şi simplu nu merită să ne sacrificăm autenticitatea de dragul imaginii

noastre în faţa celorlalţi oameni. Chiar dacă cei din jurul nostru vor

încerca unele dificultăţi văzând că ne transformăm (prin cultivarea

autenticităţii), în ultimă instanţă darul cel mai frumos pe care li-l putem

face celor pe care îi iubim este adevărul din noi. În ceea ce mă priveşte,

atunci când nu mai încerc să le fac tuturor pe plac, adoptând măştile pe

care le preferă fiecare, îmi rămân mai mult timp şi mai multă atenţie,

iubire şi capacitate de conectare pentru oamenii cu adevărat importanţi

din viaţa mea. Practicarea autenticităţii mele îi supune uneori la grea

încercare pe Steve şi pe 68copii mei, în primul rând pentru că necesită

timp, energie şi atenţie, dar adevărul este că şi ei sunt angrenaţi în aceeaşi

luptă. Cu toţii suntem.

Sapă adânc

Cultivă următoarea practică: ori de câte ori mă confrunt cu o
situaţie în care mă simt vulnerabilă, eu îmi cultiv fermitatea intenţiilor
repetându-mi: „Nu ceda. Nu da înapoi. Luptă pentru ceea ce crezi”. După
părerea mea, păstrarea autenticităţii reprezintă un demers de-a dreptul
spiritual. Repetarea acestei mantre mă ajută să îmi amintesc să nu renunţ
la principiile mele pentru ca alţi oameni să se simtă confortabil în jurul
meu şi să nu îmi pun armura pentru a-mi proteja vulnerabilitatea.

Cultivă inspiraţia: sunt inspirată de toţi cei care îşi împărtăşesc
activitatea şi opiniile cu lumea exterioară. Curajul este contagios. Prietena
mea Katherine Center spune: „Trebuie să fii curajos cu tine însuţi pentru
ca ceilalţi oameni să se simtă inspiraţi şi să devină la rândul loc
curajoşi 16 ”.

16 Katherine Center blog, essay for Defining a Movement video, posted January 28,
2010

file:///var/www/apps/conversion/tmp/scratch_1/HYPERLINK%23bookmark15

Page 118

Recomandarea nr. 4

11
8

Treci la fapte: ori de câte ori intru într-o situaţie în care mă simt
vulnerabilă, eu încerc să pun pe primul loc autenticitatea mea. Atât timp
cât aceasta rămâne scopul meu, nu ajung să regret niciodată. Chiar dacă
uneori mă simt rănită, nu mă simt aproape niciodată ruşinată. Atunci când
îmi stabilesc drept scop acceptarea sau aprobarea celorlalţi şi nu reuşesc
să le obţin, mi se întâmplă de multe ori să mă simt ruşinată şi să cred că
„nu sunt suficient de bună”. Atât timp cât scopul meu este autenticitatea şi
ceilalţi nu mă plac, nu am nicio problemă, dar dacă scopul meu este să fiu
plăcută şi nu reuşesc, atunci apar problemele. De aceea, eu devin funcţio-
nală stabilindu-mi ca prioritate autenticitatea.

Tu cum poţi SAPA adânc?

Page 234

Procesul de analiză a datelor este dificil şi laborios. Soţul meu Steve

preferă să părăsească oraşul împreună cu copiii atunci când încep această

etapă complexă. Mi-a spus nu odată că îl sperii atunci când circul prin

casă cu un teanc de notiţe galbene în mâini şi murmurând cuvinte

incoerente. Imaginea nu i se pare atrăgătoare deloc, aşa că preferă să o

evite.

Lucrul care îmi place cel mai mult la Teoria Centrării, dar pe care îl şi

detest în aceeaşi măsură, este că procesul nu se termină niciodată. Teoria

pe care o creezi nu este „bună” decât atât timp cât reuşeşte să explice

noile date acumulate. Cu alte cuvinte, atunci când asculţi o poveste nouă,

tu trebuie să o confrunţi cu teoria la care ai ajuns pornind de la datele

anterioare. Corespunde ea teoriei tale? Este aceasta din urmă suficient de

largă pentru a include în sine şi noua poveste într-o manieră

semnificativă?

Dacă îmi urmăreşti blogul sau dacă ai fost vreodată la una dintre

prelegerile mele, ţi-ai dat probabil seama de natura evolutivă a acestui

proces de creaţie a unei teorii. Dacă doreşti să onorezi poveştile pe care ţi

le-au spus oamenii, trebuie să fii foarte riguros atunci când încerci să le

sesizezi semnificaţia. Este o provocare, dar mie îmi place această muncă.

Dacă eşti interesat cu adevărat de Teoria Centrării sau dacă doreşti

informaţii suplimentare referitoare la această metodologie, îţi recomand

să îmi vizitezi site-ul, unde vei găsi trimiteri la diferite articole academice

pe tema Teoriei Flexibilităţii în faţa Ruşinii şi a Teoriei „Vieţii trăite din

Toată Inima”. ( www.brenebrown.com)

Page 235

http://www.ordinarycourage.com/
http://www.brenebrown.com/

Similer Documents