Download Agatha Christie-Miss Marple-Ultimele Cazuri 0.3 10 PDF

TitleAgatha Christie-Miss Marple-Ultimele Cazuri 0.3 10
File Size287.1 KB
Total Pages70
Table of Contents
                            Agatha Christie
Miss Marple
                        
Document Text Contents
Page 2

Lumina pătrundea prin fereastra dinspre răsărit, prevăzută cu un geam uşor
colorat, mai ales în albastru şi roşu – darul unui membru bogat al parohiei din epoca
victoriană. Efectul era aproape impresionant în neaşteptata sa opulenţă. „Ca bijuteriile” se
gândi Bunch. Deodată se opri, uitându-se uimită înainte. Pe treptele altarului se afla o
formă întunecată ghemuită.
Lăsând cu grijă florile jos, Bunch se apropie de ea şi se aplecă deasupra-i. Un
bărbat zăcea acolo, chircit tot. Bunch îngenunche lângă el şi, încet, cu precauţiune, îl
întoarse cu faţa în sus. Îi luă pulsul – era slab, se pierdea, vorbind despre starea omului,
aşa cum făcea şi paloarea aproape verzuie a feţei. Nu încăpea îndoială, se gândi Bunch,
omul era pe moarte.
Era un bărbat de vreo 45 de ani, îmbrăcat într-un costum uzat. Dădu drumul
mâinii lipsite de putere de la care luase pulsul şi se uită la cealaltă mână a omului.
Aceasta părea încleştată pe inimă ca un pumn. Privindu-l mai îndeaproape observă că
strângea în mână o compresă sau o batistă mare pe care o ţinea la piept. În jurul mâinii
erau urmele unui lichid maroniu ce se uscase şi pe care Bunch îl luă drept sânge închegat.
Bunch se ridică, încruntându-se.
Până atunci ochii omului fuseseră închişi, dar, în momentul acela, îi deschise
deodată şi se uită fix la faţa femeii. Nu erau nici împăienjeniţi, nici tulburi. Păreau foarte
vioi şi inteligenţi. Îşi mişcă buzele şi Bunch se aplecă să prindă cuvintele, sau mai bine
zis, cuvântul. Rostise numai un singur cuvânt „Sanctuar”.
I se păru că vede un zâmbet foarte slab în timp ce pronunţa acest cuvânt. Nu era
nici o îndoială în legătură cu el, pentru că, după o clipă, repetă „sanctuar”…
Apoi, cu un oftat slab, prelung, îşi închise din nou ochii. Din nou Bunch încercă
să-i ia pulsul. Mai avea, dar acum era mai slab şi tot mai rar. Se ridică în picioare
hotărâtă.
— Nu te mişca, nici nu încerca să te mişti. Mă duc după ajutor.
Ochii bărbatului se redeschiseseră şi acum părea să-şi fixeze atenţia asupra
luminii colorate care pătrundea prin fereastra de est. Murmură ceva ce Bunch nu prea
înţelese. Se gândi, tresărind, că ar fi putut fi numele soţului ei.
— Julian? întrebă ea. Ai venit aici după Julian?
Dar nu primi nici un răspuns. Omul zăcea cu ochii închişi, respirând încet, fără
vlagă.
Bunch se întoarse şi ieşi repede din biserică. Se uită la ceas şi dădu din cap cu
oarecare mulţumire. Doctorul Griffiths trebuia să fie încă la chirurgie. Era numai la
câteva minute depărtare de biserică. Intră, fără să aştepte să bată sau să sune, trecând prin
camera de aşteptare, direct în cabinetul medicului.
— Trebuie să veniţi imediat, spuse Bunch. Un om moare în biserică.
Câteva minute mai târziu, doctorul Griffiths se ridica din genunchi, după o sumară
examinare.
— Putem să-l ducem de aici în casa parohială? L-aş putea consulta mai bine acolo
– nu că i-ar folosi la ceva!
— Bineînţeles, răspunse Bunch. Mă duc înainte să pregătesc lucrurile. Să-i aduc
pe Harper şi Jones, da? Să vă ajute să-l căraţi.
— Mulţumesc. Pot să telefonez de la casa parohială după o ambulanţă, dar mă
tem că până vine…

Page 35

cel vechi. Trebuiau să recunoască cu sinceritate că arăta bine. O femeie cu o înfăţişare
foarte respectabilă, foarte corect îmbrăcată.
La următoarea vizită pe care Miss Marple o făcu la conacul cel vechi, cu ocazia
adunării organizatorilor unei sărbători în parohie (la care cine vroia îşi vindea lucruri),
Mary Higgins deschise uşa. Era, cu siguranţă, o servitoare cu un aer superior, cam de
vreo patruzeci de ani, cu păr negru lins, obraji roşii, o siluetă plinuţă, mascată discret în
negru cu un şorţ alb şi bonetă – „exact tipul de servitoare bună, de modă veche”, cum
explică mai târziu Miss Marple şi cu vocea potrivită, amabilă, respectuoasă, atât de
diferită de accentele tari, nazale ale vocii Gladysei.
Domnişoara Lavinia arăta mult mai puţin hărţuită ca de obicei şi, deşi a regretat
că n-a putut să-şi ia şi ea un stand, din cauza grijii pe care trebuia să i-o poarte surorii
sale, totuşi participă cu o sumă frumuşică şi a promis să contribuie cu seturi de sugative şi
şosete pentru bebeluşi.
Miss Marple comentă alura ei de bunăstare.
— Simt că-i datorez foarte mult lui Mary. Sunt atât de mulţumită că m-am hotărât
să scap de fata cealaltă. Mary este cu adevărat o comoară. Găteşte bine, serveşte frumos
la masă şi păstrează, cu scrupulozitate, curăţenia în micul nostru apartament, întoarce
saltelele în fiecare zi. Şi se poartă minunat cu Emily!
Miss Marple întrebă imediat de Emily.
— Oh, draga de ea. S-a simţit foarte rău din cauza vremii, în ultimul timp. N-are
încotro, asta-i, câteodată face puţin lucrurile să pară mai dificile. Vrea să i se gătească
câte ceva şi, apoi, când e servită, spune că nu poate să mănânce acum şi apoi vrea din
nou, după jumătate de oră şi totul s-a răcit şi trebuie reîncălzit, Asta cere muncă, nu
glumă, dar, din fericire, Mary nu le pune la inimă. E obişnuită să îngrijească invalizi, aşa
zice, şi-i înţelege. Este mare lucru.
— Draga mea, ai avut noroc, spuse Miss Marple.
— Chiar aşa. Simt că Mary ne-a fost trimisă ca un răspuns la o rugăciune.
— Mi se pare aproape prea bine ca să fie adevărat, spuse Miss Marple. Aş fi, aş fi
puţin atentă, dacă aş fi în locul tău.
Lavinia Skinner nu prinse nuanţa din această remarcă. Ea spuse:
— Oh, vă asigur că fac tot ce pot să se simtă bine. Nu ştiu ce m-aş face dacă ar
pleca.
— Nu cred că va pleca până când nu va fi gata de plecare, adăugă Miss Marple şi
o privi cu înţeles pe gazda sa.
Domnişoara Lavinia spuse:
— Când nu ai griji gospodăreşti, asta îţi ia aşa o greutate de pe inimă, nu-i aşa?
Cum se poartă micuţa Edna?
— Se descurcă destul de bine. Nu ca Mary a voastră. Dar eu ştiu totul despre
Edna pentru că e o fată din sat.
Când ieşi în hol auzi vocea bolnavei care spunea pe un ton ridicat:
— Ai lăsat compresa asta să se usuce… doctorul Allerton a spus în mod deosebit
că trebuie să fie tot timpul umedă. Bine, bine, las-o. Vreau o ceaşcă cu ceai şi un ou
fiert… fiert numai trei minute şi jumătate, ţine minte şi trimite-o pe domnişoara Lavinia
la mine.

Page 36

Mary cea eficientă apăru din dormitor şi îi spuse Laviniei: „Domnişoara Emily vă
cheamă, doamnă”, deschise uşa pentru Miss Marple, o ajută să-şi pună haina şi-i înmână
umbrela în maniera cea mai ireproşabilă.
Miss Marple luă umbrela, o scăpă, încercă s-o ridice şi îi căzu geanta care se
deschise. Mary, politicoasă, adună diferite flecuşteţe – o batistă, un carneţel cu adrese, un
portmoneu de piele demodat, doi şilingi, trei penny şi o bucată de baton dulce de mentă,
în dungi.
Miss Marple primi ultimul obiect cu oarecare jenă.
— Oh, dragă, ăsta trebuie să fi fost al băieţelului doamnei Clement. El îl sugea şi-
mi amintesc că mi-a luat geanta să se joace cu ea. El trebuie să-l fi pus înăuntru. E teribil
de lipicios aşa?
— Să-l iau, doamnă?
— Oh, dacă vrei? Mulţumesc foarte mult.
Mary ridică ultimul lucru, o oglinjoară şi după ce o primi, Miss Marple exclamă
încântată:
— Ce noroc că nu s-a spart.
După aceea ea plecă, Mary rămase politicoasă la uşă ţinând o bucată de baton de
zahăr cu dungi, fără nici o expresie deosebită pe faţă.
Timp de zece zile, St. Mary Mead a trebuit să îndure, să audă calităţile comorii
domnişoarei Lavinia şi a domnişoarei Emily.
În a unsprezecea zi, satul fu trezit de o veste trăsnet.
Mary, modelul de cinste şi virtute dispăruse! Patul ei era neatins şi uşa din faţă a
fost găsită dată la perete. Se strecurase în linişte, în timpul nopţii.
Şi nu numai Mary lipsea! Două broşe şi cinci inele ale domnişoarei Lavinia, trei
inele, un pandantiv, o brăţară şi patru broşe ale domnişoarei Emily lipseau de asemenea!
Era începutul catastrofei.
Tânăra doamnă Devereux îşi pierduse diamantele pe care le ţinea într-un sertar
deschis, ca şi nişte blănuri de valoare primite ca dar de nuntă. Judecătorului şi soţiei sale
li se luaseră bijuterii şi o anumită sumă de bani. Doamna Carmichael a suferit cele mai
mari pagube. Nu numai că avea nişte bijuterii de foarte mare valoare, dar mai ţinea şi o
mare sumă de bani care dispăruse din apartament. Fusese seara liberă a Janettei şi stăpâna
sa obişnuia să se plimbe prin grădină pe înserate, chemând păsările şi presărându-le
firimituri. Devenise clar că Mary, servitoarea cea perfectă, avusese chei potrivite pentru
toate apartamentele!
Trebuie să mărturisim că a fost o anumită satisfacţie cam deplasată în St. Mary
Mead. Domnişoara Lavinia se lăudase atât de mult cu miraculoasa ei Mary. „Şi tot timpul
ăsta, dragă, fusese o hoaţă obişnuită!” spuneau oamenii.
Urmă o descoperire interesantă. Nu numai că Mary dispăruse în neant, dar
agenţia, care o trimisese şi garantase recomandările, se alertă când descoperi că Mary
Higgins, care le ceruse de lucru şi ale cărei recomandări fuseseră acceptate, nu existase
niciodată, în ciuda tuturor căutărilor. Era numele unei servitoare care locuise la sora
adevărată a unui diacon, dar adevărata Mary Higgins trăia liniştită într-un loc prin
Cornwall.
— Inteligentă toată treaba, recunoscu inspectorul Slack. Şi dacă vreţi să ştiţi de la
mine, femeia asta lucrează cu o bandă. S-a mai întâmplat un caz de acelaşi fel în

Page 69

I-am povestit totul şi ea mi-a spus că prin cuvintele „singura persoană care o iubea
şi avea nevoie de ea” se referise la fratele ei, Alan… Ne-am destăinuit unul altuia în
noaptea aceea şi nu cred că, din acel moment, ne-am mai îndepărtat vreodată unul de
altul…
E un gând ciudat care să te însoţească toată viaţa – acela că prin voia Domnului şi
a unei oglinzi, cineva ar putea fi ucigaş…
Un lucru a murit în noaptea aceea – gelozia infernală de care suferisem atâta
timp…
Câteodată stau şi mă întreb: Să presupunem că n-aş fi făcut greşeala aceea iniţială,
cu cicatricea de pe obrazul stâng, când, în realitate, era pe cel drept, inversată de
oglindă… Aş fi fost eu atât de sigur că bărbatul era Charles Crawley? Aş fi avertizat-o pe
Sylvia? Ar fi ea căsătorită cu mine sau cu el?
Sau trecutul şi viitorul sunt totuna?
Sunt un om simplu şi n-am pretenţia să înţeleg aceste lucruri, dar am văzut ceea
ce am văzut şi datorită celor văzute, Sylvia şi cu mine suntem împreună, după expresia
tradiţională, până când moartea ne va despărţi. Poate şi după aceea…

SFÂRŞIT

1 Cirus II cel Mare, rege persan (559-530 î.e.n.) din dinastia Ahemenizilor,
fondatorul Imperiului persan; a cucerit Media (550 î.e.n.), Lidia (547 î.e.n.) şi Babilonul
(539 î.e.n.); Iudeea, stat constituit în c. 926 î.e.n. Fusese ocupat în 587 î.e.n. De
babilonieni.
2 Există o oarecare asemănare între pronunţia cuvintelor Julian şi jewels (bijuterii,
pietre preţioase, rubine la un ceas).
3 Referire la romanul cu acelaşi nume (1882) de Robert Louis Stevenson (1850-
1894).
4 Principalul personaj în povestirile detective ale scriitorului francez Maurice
Leblanc (1864-1941) ale cărui cărţi s-au bucurat de popularitate.
5 Aluzie la zicătoarea „întâi prinde iepurele şi apoi găteşte-1” (engl.: First catch
your hare, then cook him).
6 (engl.) Gammon and spinach! Meaning nonsense! Gammon: a) slănină afumată,
slănină cu şorici, partea din şuncă care are şi grăsimea; b) pălăvrăgeală cu intenţia de a
înşela pe cineva. Spinach: a) spanac; b) ceva inexistent.
7 (aprox.) „Wax Albina”.
8 Referire la yoga.
9 Referire la yogism, anglicanism şi, mai departe, la Buchananism.
10 O mişcare religioasă, fondată de evanghelistul american Frank Buchanan la
Universitatea Oxford în 1921, care propovăduia: „cinste, puritate, dragoste şi altruism
absolute”.
11 Referire la Hawley Harvey Crippen (1862-1920); arestat pentru că şi-a otrăvit
soţia, a fost spânzurat, după unul dintre cele mai senzaţionale procese ale secolului.
12 O localitate imaginară.

Similer Documents